GINDURI…

     Dubii…

 O zi deprimantă. Mă simt pierdută. Aproape jumătate de secol am știut că există un dumnezeu, am crezut și m-am rugat lui. „Am știut”, nu pentru că aș fi știut sau că aș fi avut dovezi de existența acelui dumnezeu dar „am știut” pentru că așa am fost educată, pentru că am crescut cu acel dumnezeu.

Toată viața am crezut în puterea supranaturală a lui dumnezeu și ori de cîte ori eram mai necăjită sau chiar disperată îl rugam să mă ajute cumva, să îndrepte nedreptățile cu care eram lovită. Nu aveam un sprijin real, moral pentru când îmi era mai greu, cineva care să mă alinte sau să-mi dea impulsul necesar de a lupta și a merge mai departe, de aceea m-am sprijinit pe credința în dumnezeu. Acel dumnezeu venerat și lăudat de creștini și cu care eram familiarizată de mic copil. În felul acesta am luptat continuu, tot singură, pentru existența de zi cu zi. Și pentru că din tot ce-l rugam eu nimic nu se îndeplinea și pentru că viața în loc să se îndrepte devenea tot mai grea, ajunsesem să mă rog să mor și să scap de toate. O dorință demnă de un om laș care vrea să abandoneze totul și care nu mai găsește putere să lupte dar nici să-și pună capăt zilelor singur, găsind scuză în păcatul săvârșit prin sinucidere. Acest om eram eu până când am văzut cu adevărat moartea cu ochii mei, m-am speriat și nu mi-am mai dorit-o. Această întâmplare m-a trezit și mi-a dat forța și luciditatea de a hotărâ în favoarea mea, a vieții, fără ca să mai cer ajutor acelui dumnezeu în care îmi pusesem speranțele toată viața și care nu a mișcat un deget pentru mine, sau poate că…Poate că mi-a răspuns prin acea tragică întâmplare după care viața mea s-a schimbat la 180°. E adevărat că era o schimbare în bine dar nu era ceea ce eu i-am cerut mereu, ceea ce îmi dorisem cu adevărat. A fost însă un bine care m-a ajutat mult ca să-mi revin încetul cu încetul, să-mi iau frâiele vieții în propriile-mi mâini și să nu mai aștept nimic de la dumnezeu. Aproape că uitasem de dumnezeu când am descoperit că fiul meu se definește ateu convins. Această decizie a lui m-a surprins dar nu m-a supărat pentru că în mine deja se petrecuse schimbarea. Materialele și argumentele ateilor mi-au consolidat convingerea în ineficiența bisericii, preoților și a creștinismului în general și nu aprob modul în care aceștia subjugă populația de rând, pe cei fără prea multă educație și pe săraci mai ales. Dar ăsta este un alt subiect .

Acum mă refer doar la un dubiu care-l simt undeva prin colțurile întunecate ale rațiunii mele. Există sau nu dumnezeul atotputernic? De unde a venit acest dubiu după ce am afirmat că-mi conduc viața fără a mai cere ceva lui dumnezeu? Este adevărat, mai bine zis era adevărat, atâta timp cât totul decurge bine și fără prea mari deziluzii dar în momentul în care dau de greutăți, de necazuri pe care nu le mai pot rezolva și care încep să mă sufoce intru în panică și atunci caut ajutor. Spun asta pentru că de curând am trecut printr-o perioadă mai stresantă care a culminat cu un plâns isteric și o mare dorință de a sta singură și a-mi rumega supărarea și toate gândurile ce-mi întunecau mintea. M-am trezit că printre sughițuri de plâns chemam în ajutor pe dumnezeu, acel dumnezeu pe care îl renegasem atâta timp. În clipa în care am realizat ceea ce spuneam și pe cine numeam am amuțit, dar am rămas și mai descumpănită pentru că numai știam pe cine să chem în ajutorul meu. Dacă dumnezeu nu există atunci pe cine aș putea să chem în ajutor atunci când mă simt pierdută și sufocată de supărare sau de frică pentru ceea ce mi se întâmplă, în anumite momente din viață. Mă refer la momente când ai nevoie de sprijin psihic și nu material și când nu există nimeni pe lângă tine în care să ai încredere sau care să vrea să te ajute. Deci, pe cine să chem? Copiii, nu vreau să-i fac să se îngrijoreze pentru mine, pentru câteva momente de slăbiciune. Să chem sau să mă duc la psiholog, cred că m-ar costa tot cât un preot sau poate chiar mai mult.

Cred că sunt și alte persoane așa ca mine, mai sensibile psihic, care au nevoie să creadă în ceva sau cineva și pe care să-l cheme, chiar și numai în gândul lor, atunci când simt nevoia. Și atunci cu ce sau cine îl pot înlocui pe dumnezeu?

Urmăresc cu interes argumentele raționale a celor care nu cred în existența lui dumnezeu și sunt de acord cu ei aproape în totalitate dar…, când sunt într-o criză depresivă cu cine-l înlocuiesc pe acel dumnezeu pentru că eu atunci am nevoie de el sau de altcineva, chiar și imaginar, cu care să vorbesc și căruia să-i povestesc tot necazul meu, să mă destăinui, să mă plâng și să mă eliberez de acel pietroi care-l simt pe inimă.

Eu nu pledez pentru dumnezeu, credință, creștinism în numele cărora s-au înfăptuit mai multe rele decât bine, eu pledez pentru dumnezeul imaginar care te ascultă răbdător fără ca să-ți facă morală; care nu te pedepsește pentru că ai păcătuit; care îți dă speranța că cândva…mâine sau poimâine…totul se va îndrepta și va fi bine. Și după ce i-ai spus tot ce aveai pe „suflet”, tot necazul ce-l porți la inimă, te simți eliberat, liniștit și cu forțe proaspete și mintea limpede începi să-ți faci planul de luptă pentru înlăturarea acelui rău de care te-ai împiedicat pentru câteva momente și mergi mai departe pe drumul vieții tale. Ăsta este dumnezeul meu și numai al meu, cred. O utopie, dar care mă ajută să rezist și să trec prin toate prăpăstiile vieții ăsteia de rahat.

Oare ateii sunt chiar atât de puternici psihic că nu au nevoie niciodată de un punct de sprijin în viața lor de oameni?

P.S. – Gata, mi-a trecut. Mi-am revenit dar mi-a rămas dubiul: eu, din ce categorie fac parte, a teiștilor sau a ateilor? Când stau bine vreau să fiu atee iar când stau rău îmi amintesc de vechiul meu prieten, dumnezeu. Ce curvă cu două fețe!

Anunțuri
  1. #1 by Alin Corneliu Andries on 14 Iunie 2012 - 9:56

    „Oare ateii sunt chiar atât de puternici psihic că nu au nevoie niciodată de un punct de sprijin în viața lor de oameni?”

    Nu stiu daca ateii sunt mai puternici psihic pentru simplul fapt ca sunt atei, in cazul meu, nu reusesc sa-mi amintesc de vreun moment in care sa fi „crezut” in supranatural si nu are cum sa-mi lipseasca, pur si simplu nu am fost invatat sa caut solutii in directia aceea, cand am putut sa citesc, am vazut crestinismul ca pe o poveste pe picior de egalitate cu Iliada si ritualurile ca pe un spectacol pentru ignoranti (desi am fost plimbat de multe ori pe la biserica, desi bunicii m-au invatat multe rugaciuni, cred ca efectul a fost unul exact invers, ca sa inteleg ce tot spune popa, m-am apucat sa citesc Biblia si toate cartile de rugaciuni, „cartile sfinte” m-au condus spre un ateism declarat destul de repede )
    Gasesc puncte de sprijin in ceilalti si in mine, poate ca puterea vine doar din renuntarea la iluzii si acceptarea realitatii, nu vad nimic special in asta.

  2. #2 by Gebelezis on 14 Iunie 2012 - 15:20

    Eu cred ca nevoia asta de a cere ajutorul unei entitati superioare e artificiala, a fost indusa oamenilor dupa atatea generatii de inchinatori, a fost perpetuata in memoria genetica sau in acel mental al arhetipurilor, incat acum avem senzatia ca ne apartine. Gandeste la bebelusi, ei nu cunosc frica, nu cunosc nevoia de a cere ajutor, vor sa faca totul fara sa se astepte la ceva concret. Pentru o eliberare totala de tirania religie avem nevoie sa scapam de frica, asta e produsul sau ingredientul care macina psihicul, iar frica se invata pe parcurs. Daca se invata ceva, inseamna ca acel ceva are si dezvat…

  3. #3 by LilyAna on 14 Iunie 2012 - 16:03

    Vă mulțumesc pentru comentariile voastre și mai ales pentru că nu m-ați luat în râs. Ca să fiu sinceră, am fost surprinsă de apariția comentariilor, pentru că nu mă așteptam ca cineva să citească lamentările mele scrise într-un moment de profundă tristețe și de rătăcire mintală, cred. Acum mă simt și mai bine constatând că defapt nu sunt chiar atât de singură cum mă credeam. Mulțumesc.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • Blogu’lui Leviatan

  • Bloguri, Bloggeri si Cititori